NEXTEU Academy

NEXTEU Academy

Formare pentru profesorii viitorului european

NEXTEU Academy reprezintă componenta de formare profesională a Programului Național de Educație Europeană NEXTEU.

Programul este destinat cadrelor didactice care doresc să dezvolte competențele europene, civice și digitale ale elevilor și să implementeze activități educaționale moderne în cadrul școlii.


expertiza care stă la baza nexteu

certifivcat

Programul Național de Educație Europeană NEXTEU este construit pe baza experienței acumulate în educație, proiecte europene, activități dedicate cetățeniei europene și programe internaționale de formare desfășurate la nivel european.

Curriculumul NEXTEU a fost dezvoltat pornind de la bune practici europene, experiența acumulată în cadrul proiectelor Erasmus+, colaborarea cu instituții educaționale din România și din alte state europene, precum și participarea la programe specializate dedicate predării temelor europene în învățământul preuniversitar.

Coordonatorul programului și Președinta AFEDE, prof. dr. Mihaela Sandu, a participat la cursul internațional „The European Union for Secondary Schools”, organizat la Bruxelles de European Security and Defence College (ESDC), instituție de formare a Uniunii Europene. Programul a avut ca obiectiv dezvoltarea competențelor necesare predării Uniunii Europene, cetățeniei europene și procesului decizional european în școli.

De asemenea, dezvoltarea NEXTEU valorifică experiența dobândită prin:

✅ coordonarea și implementarea proiectelor Erasmus+;

✅ organizarea proiectului național „9 Mai – Ziua Europei”, care a implicat sute de cadre didactice și unități de învățământ din România;

✅ dezvoltarea de resurse educaționale și curriculum dedicat educației europene;

✅ colaborarea cu instituții și organizații active în domeniul educației și afacerilor europene.

NEXTEU își propune să transforme această experiență într-un program național accesibil profesorilor și școlilor care doresc să dezvolte competențele europene ale elevilor și să contribuie la consolidarea dimensiunii europene a educației în România.


Repere profesionale

🇪🇺 European Security and Defence College (Bruxelles)

🇪🇺 Proiecte Erasmus+

🇪🇺 Programul Național „9 Mai – Ziua Europei”

🇪🇺 Dezvoltare de curriculum și resurse educaționale

🇪🇺 Rețeaua națională NEXTEU – Educație Europeană pentru secolul XXI

NEXTEU – Construim Cetățeanul European al Secolului XXI.


De ce NEXTEU Academy?

Educația europeană nu înseamnă doar informații despre Uniunea Europeană.

Ea înseamnă formarea unor elevi care:

  • gândesc critic;
  • participă activ la viața comunității;
  • respectă diversitatea;
  • înțeleg valorile democratice;
  • sunt pregătiți pentru oportunitățile europene ale viitorului.

NEXTEU Academy oferă profesorilor instrumentele necesare pentru a transforma aceste obiective în activități concrete și relevante pentru elevi.


Ce primește profesorul?

Participanții beneficiază de acces complet la ecosistemul educațional NEXTEU.

Resurse de formare

✔ curriculum NEXTEU Academy;

✔ module de învățare online;

✔ materiale de studiu;

✔ exemple de bună practică;

✔ resurse digitale actualizate.


Resurse pentru implementarea la clasă

✔ planificări orientative;

✔ ghiduri de implementare;

✔ prezentări educaționale;

✔ fișe de lucru pentru elevi;

✔ activități interactive;

✔ studii de caz;

✔ exerciții și aplicații practice.


Evaluare și monitorizare

✔ quiz-uri pentru elevi;

✔ teste și instrumente de evaluare;

✔ formulare de feedback;

✔ modele de portofolii;

✔ modele de rapoarte și documente de implementare.


Comunitate profesională

✔ acces la comunitatea NEXTEU;

✔ sesiuni de mentorat;

✔ schimb de bune practici;

✔ webinarii și evenimente tematice.


Curriculum NEXTEU Academy

Programul este structurat în șase module.

Modulul 1

Europa și cetățenia europeană

  • Uniunea Europeană
  • cetățenia europeană
  • drepturi și responsabilități
  • participare activă

Modulul 2

Valorile europene și democrația

  • democrație
  • stat de drept
  • drepturile omului
  • participare civică

Modulul 3

Competențe europene pentru secolul XXI

  • gândire critică
  • comunicare
  • colaborare
  • competențe digitale

Modulul 4

Diversitate și dialog intercultural

  • incluziune
  • respect reciproc
  • diversitate culturală
  • combaterea stereotipurilor

Modulul 5

Dezvoltare durabilă și cetățenie globală

  • sustenabilitate
  • Agenda 2030
  • responsabilitate socială
  • implicare comunitară

Modulul 6

Implementarea curriculumului NEXTEU Students

  • planificare
  • organizare
  • activități cu elevii
  • evaluarea impactului

Implementarea în școli

În ediția pilot 2026–2027, activitățile NEXTEU vor fi implementate în principal prin:

  • Cluburi Europene;
  • Cluburi de Dezbateri;
  • Cluburi de Cetățenie Activă;
  • Programul „Școala Altfel”;
  • Programul „Săptămâna Verde”;
  • Activități de voluntariat;
  • Proiecte educaționale locale și naționale;
  • Activități extracurriculare și complementare;
  • Inițiative Erasmus+, eTwinning și alte proiecte cu dimensiune europeană.

Certificare

La finalizarea programului participanții primesc:

🏆 Certificat NEXTEU Academy Graduate

🏆 Digital Badge NEXTEU Graduate

🏆 Acces la comunitatea profesională NEXTEU Alumni

Contribuția de participare

300 lei / profesor / an școlar

Contribuția include accesul complet la programul de formare, toate resursele educaționale și materialele necesare implementării activităților NEXTEU.

Profesorii înscriși prin intermediul unei școli participante în programul NEXTEU Schools nu achită contribuția individuală.


Înscrieri

Devino parte din comunitatea NEXTEU Academy